Articole
18 octombrie 2024
Plafonarea prețului la gaze nu este pentru cei săraci !

Plafonarea prețurilor la gaze este văzută, ca fiind soluția ideală pentru consumatori. Dar este oare așa de bună pentru consumatorii săraci?

Compensarea medie realizată în sectorul casnic al gazelor, în anul 2023 a fost de cca. 40 lei/MW. Pentru un apartament de 15 MW compensarea a fost de cca. 600 lei/an. Dacă locatarul câștiga salariul minim net, costurile cu gazele naturale la preț plafonat a fost de 17,3%. Pentru o casă cu un consum de 30 MW/an, compensarea a fost de cca. 1.200 lei/an. Să presupunem că locatarii au venituri de cca 5.000 euro/lună (2 persoane x 2500 euro/lună/persoană), costurule cu gazele la preț plafonat este de 3,1%.

Dar banii pentru compensarea facturilor vin sub o formă sau alta tot din buzunarul consumatorilor.

Pentru simplificare și pentru exemplificare, reducem totul la existența doar a celor două locuințe la care se compensează facturile la gaze și presupunem că statul trebuie să obțină cei 1.800 lei plătiți pentru compensarea facturilor anuale, prin majorarea impozitelor celor două locuințe. Dacă apartamentul considerat, în exemplul nostru se găsește în zona centrală și casa la periferite, creșterile de impozit sunt similare, respectiv fiecare locatar ar trebui să achite în plus la impozit 900 lei/an, pentru a se strânge bani pentru compensarea facturilor la gaze. Astfel, se ajunge în situația în care persoana mai săracă care trăiește într-un apartament să primească o compensare efectivă mai mică pentru facturi față de bani care i se vor lua sub diferite forme pentru a se constitui fondul de compensare a facturilor. (pentru exemplul nostru, va primi ca și compensare 600 lei/an și ar fi urmat să achite suplimentar 900 lei/an). În schimb persoanele care trăiesc în casa considerată în exemplul d emai sus vor primi o compensare mai mare pentru facturi și i se vor lua sub diferite forme mai puțini bani pentru a se constitui fondul de compensare a facturilor. (pentru exemplul nostru va primi ca și compensare 1200 lei/an și ar fi urmat să achite suplimentar 900 lei/an).

Cu alte cuvinte, compensarea facturilor la gaze nu este o metodă care să i ajute pe cei săraci, ci o modalitate prin care arătând cu degetul către problemele acestora, sunt avantajate financiar alte categorii sociale.

În situația în care  s-ar fi aplicat prevederile legii consumatorului vulnerabil, locatarii casei ar fi achitat cu 1.200 lei mai mult la factura de gaz, adică cu  11% mai mult, ceea ce ar fi însemnat că ponderea cheltuielilor cu gaze în bugetul lor ar fi crescut de la 3,1% la 3,5%. Absolut nesemnificativ. Dar locatarului apartamentului i s-ar fi putut acorda un ajutor de 1800 lei/an, adică ar fi beneficiat de o reducere a ponderii cheltuielilor cu gazele în bugetul său de la 17,3% la 12,8%.

Sigur, evoluțiile din anul 2022 impuneau măsuri și intervenții pe piață, doar că acestea trebuiau să fie diferențiate de așa natură încât să fie vizați în primul rând consumatorii vulnerabili (casnici și non casnici) și abia ulterior (fără a-i neglija) ceilalți consumatori.

În același timp, atragem atenția că ne vom mai confrunta în viitor cu creșteri mari de preț și ar trebui să ne învățăm lecția din această etapă a compensării a facturilor la gaze și energie electrică și mai ales să pregătim de pe acum cadrul legal și instrumental pentru a face față acestor situații.

 

 

Autor ,

Dumitru Chisăliță

Presedinte AEI

No Comment